CAMPANIA “SPUNE NU VIOLENȚEI DOMESTICE! ȊNVINGĂTORII – FEMEI ȘI COPII CARE ȘI-AU LUAT VIAȚA ȊNAPOI”
Campania „Spune NU violentei domestice! Invingatorii – femei si copii care si-au luat viata inapoi!” este o oportunitate de a atrage atentia asupra violentei in familie, a consecintelor ei si de a promova exemple pozitive de femei si copii INVINGATORI care au spus la un moment din viata „NU VIOLENTEI IN FAMILIE!”. Campania are si rolul de prevenire si combatere a acestui fenomen. Prin aceasta campanie, dorim sa atragem atentia ca femeile agresatete nu sunt singure si ca din spirala violentei se poate si evada.
În fiecare an, zeci de mii de femei din România sunt lovite de partenerii lor. Iar după ce loviturile bărbaților se opresc, rămâne în urmă o tăcere grea, care se transformă în mod de viață. Cele mai multe dintre femeile abuzate aleg să ascundă aceste episoade. O fac din cauza presiunii sociale, din cauza neîncrederii în instituțiile statului și, nu de puține ori, de teama că nu se vor putea descurca pe cont propriu. Așa că preferă să tacă și să îndure. Pentru că sunt multe femei prinse în această capcană, prin această campanie dorim să atragem atenția că femeile abuzate nu sunt singure și că din spirala violenței se poate și evada. Povestind ceea ce ani la rând au ținut sub tăcere, ele speră să ajute și alte victime să spună “STOP VIOLENȚEI DOMESTICE!” Iar dacă ați crezut vreodată că violența domestică e o problemă superficială, opriți-vă puțin și citiți mărturiile de mai jos.
Ca și copil am crescut ȋntr-o familie cu mulți copii ȋn care părinții ne-au ȋnconjurat cu dragoste, ȋntr-un mediu liniștit, ne-au asigurat tot ce am avut nevoie pentru un trai decent, ne-au ȋndrumat pentru a avea un comportament moral și s-au ȋngrijit de educația noastră. Ȋn acest mediu liniștit am putut să urmez cursuri universitare de licență și după absolvirea facultății am avut visul de a-mi ȋntemeia o familie. Am găsit un loc de muncă foarte bun, iar la un moment dat am cunoscut un băiat “foarte bun” și am decis să ne căsătorim. Dar am ajuns foarte repede să descopăr că ȋn realitate soțul meu nu era așa cum poza ȋn fața tuturor (un om iubitor și familist), ci din contră era foarte agresiv, gelos și posesiv. Ȋncă din “luna de miere” a ȋnceput să mă agreseze fizic, verbal și psihologic. Mă controla permanent și a ajuns să mă facă să cred că nu am nici o valoare. Am ascuns tuturor calvarul ȋn care trăiam acasă, păstrȃnd tăcerea din cauza rușinii și pentru a nu-mi ȋntrista părinții, surorile și frații. Am ajuns chiar să mă izolez de familie din această cauză. La un moment dat, am rămas ȋnsărcinată și m-am bucurat foarte mult. Atunci am sperat că soțul meu se va schimba, dar nu a fost așa. M-a lovit chiar și cȃnd am fost ȋnsărcinată. Cȃnd copilul nostru a avut puțin peste un an, o persoană din cercul nostru de prieteni și-a dat seama că ceva nu era ȋn ordine ȋn familia noastră. După lungi insistențe, m-am deschis și i-am povestit calvarul prin care trec acasă. Această persoană de ȋncredere, m-a pus ȋn legătură cu reprezentanții unui Adăpost. După ce mi-au fost prezentate serviciile pe care mi le pot oferi ei, am acceptat să merg ȋn acel centru pentru a fi protejată ȋmpreună cu copilul meu de loviturile soțului meu. Pe perioada ȋn care am fost găzduită ȋn Adăpost, mi-am recȃștigat ȋncrederea ȋn mine, am divorțat de soțul meu, mi-am reȋnceput activitatea profesională, am reluat legătura cu familia ȋn care m-am născut și cu prietenii, apoi mi-am achiziținat o locuință.
După aproximativ 10 ani de la divorț m-am recăsătorit. Acum am o viață frumoasă și liniștită ȋmpreună cu copilul și soțul meu. Perioada grea prin care am trecut ȋn prima căsnicie, a rămas ca un vis urȃt, dar acum sunt fericită ȋntr-o familie ȋn care sunt tratată cu respect și dragoste.
Am fost abandonată de părinți de la naștere. Toată formarea mea educațională a fost ȋn diverse “Case de copii”. După ȋmplinirea vȃrstei de 18 ani, am fost nevoită să părăsesc sistemul de protecție și am cunoscut un bărbat. Ȋn timpul relației cu acesta s-au născut 7 copii. Pentru că el devenea agresiv cȃnd era sub influența alcoolului, l-am părăsit ȋmpreună cu copiii de cȃteva ori, dar m-am reȋntors acasă de fiecare dată. După ce am decis să nu mai reiau relația cu el, acesta m-a agresat din nou și am obținut un Ordin de protecție. El a ȋncălcat Ordinul de protecție și m-a lovit din spate ȋn cap cu ceva dur, pe cȃnd mă aflam pe stradă ca să fac cumpărături. Eu am cazut pe stradă, iar trecătorii au chemat Ambulanța. Mi-am pierdut cunoștința o perioadă scurtă de timp, dar am refuzat internarea ȋn Spital pentru că nu avea cine să stea acasă cu copiii. După un timp am divorțat, iar copiii mi-au fost ȋncredințați mie spre creștere și educare. Ȋmi este greu singură cu toți copiii, dar decȃt o viață plină de abuzuri fizice și psihologice, mai bine preferăm să avem o viață cu resurse limitate, dar ȋn liniște.
Sunt mama a trei copii, victimă a violenței ȋn familie. Ȋn copilărie am fost agresată frecvent de părinți și așteptam să ajung la vȃrsta adultă ca să scap din infernul de acasă. Dar la vȃrsta adultă, din păcate, s-au continuat abuzurile datorită alegerii unui partener greșit. Am fost agresată fizic, psihologic, verbal, social și economic de către partenerul meu, de-a lungul relației de peste 10 ani. Am părăsit deseori domiciliul conjugal ȋmpreună cu copiii mei, ca urmare a abuzurilor cauzate de consumul excesiv de alcool și a geloziei partenerului, dar de fiecare dată credeam ȋn promisiunile lui de schimbare și ne reȋntorceam acasă. După fiecare revenire acasă, intensitatea agresiunilor creștea. Am fost găzduiți ȋn diverse centre pentru protecția victimelor violenței domestice cȃnd plecam de acasă, dar n-am ținut cont de sfaturile primite de la ei și așa cum am spus mă tot reȋntorceam acasă, pȃnă cȃnd ȋntr-o zi am conștientizat că el nu se va schimba niciodată, că noi nu merităm să fim tratați astfel, că putem trăi liniștiți ȋntr-un mediu fără violență, că avem valoare și ne putem autogospodări cu venitul din salar pe care ȋl aveam. Acum mă pot descurca pe cont propriu ȋmpreună cu copiii mei și locuim ȋntr-o locuință ȋnchiriată.
Sunt un băiat de 9 ani. Cȃnd ajungea tata acasă, beat fiind, și ȋncepea să o lovească pe mama și să strige la mama, mă ascundeam ȋntr-un colț al camerei și stăteam ghemuit acolo sperȃnd ca tata să nu mă bată și pe mine. Cȃteodată scăpam, dar deseori luam și eu bătaie. Am plecat ȋmpreună cu mama și ceilalți doi frați ai mei de foarte multe ori de acasă pentru a scăpa de abuzurile tatălui, dar ne ȋntorceam ȋnapoi. Temele pentru școală uneori le făceam ținȃnd caietul pe genunchi, pentru că nu aveam voie să stau la masă cȃnd era tata acasă.
După mai multe plecări și reveniri acasă, mama a luat ȋntr-o zi cea mai bună decizie, cȃnd ne aflam ȋntr-un adăpost pentru victimele violenței ȋn familie. Nu ne-am mai ȋntors la tata acasă. Mama și-a găsit un loc de muncă, stăm ȋntr-o locuință cu chirie, iar acum putem crește fără frica că va trebui să plecăm noaptea de acasă. Nu mai suntem agresați și ne putem continua școala fără stres făcȃndu-ne temele la masă
NU FI INDIFERENT, ATITUDINEA TA POATE SALVA VIEȚI! SPUNE NU VIOLENȚEI DOMESTICE! SUNĂ LA 112 PENTRU A RAPORTA UN CAZ SAU LA 0800-500-333 – număr unic la nivel național destinat victimelor violenței domestice – PENTRU A PRIMI CONSILIERE!
Photo by RDNE